Tag desert

Cheesecake

Cheesecake

Cheesecake-ul a devenit un desert foarte cunoscut si apreciat. Gasim foarte foarte multe variante de cheesecake atat care necesita coacere cat si varianta fara coacere. Daca te pregatesti de o zi de nastere sau ai niste musafiri anuntati poti impresiona. Ceea ce trebuie sa stii este ca acest desert se consuma rece si necesita un timp de racire mai indelungat, asa ca ar fi foarte bine sa il gatesti cu o zi inainte pentru a-i oferi posibilitatea sa se raceasca. De asemenea avem nevoie de o tava rotunda de 26 cm detasabila si de o branza foarte fina, cea mai buna varianta este acea branza de vaci care se gaseste la Lidl in galetuta si are consistenta ideala pentru cheesecake. Am incercat aceasta reteta si cu alt tip de branza dar nu a iesit la fel de fina ca si cu branza de la Lidl. Inca un aspect de care trebuie sa tinem cont sunt biscuitii folositi, am facut reteta atat cu biscuiti fara zahar cat si cu biscuiti simpli si a iesit la fel de bun.

Ingrediente:

  • 400 grame biscuiti fara zahar sau biscuiti digestivi
  • 1 pachet de unt cu 60 % grasime
  • o galetuta de branza pentru cheesecake de la Lidl
  • 5 oua
  • 5 linguri smantana
  • 5 linguri gris
  • zahar dupa gust
  • coaja de la o lamaie

Mod de preparare:

Se zdrobesc biscuitii cat mai fin si se adauga peste ei untul topit si se amesteca. Toata compozitia se pune in tava si se intinde pe toata suprafata uniform apasand cu lingura sau cu fundul unui pahar pentru a fi cat mai bine intinsa. Se pune la frigider pana cand se pregateste compozitia care va fi adaugata peste.

Incepem prin a incalzi cuptorul la 180 de grade, temperatura care va fi scazuta in momentul in care vom introduce la cuptor cheesecake-ul. Intr-un vas mai mare adaugam cele 5 oua care le mixam bine cu zaharul, adaugam coaja de la lamaie si continuam sa mixam. Dupa ce sunt bine mixate adaugam lingurile de smantana, cele de gris si branza din galetuta. Mixam pana toata compozitia este foarte bine amestecata, va fi o compozitie mai lichida dar densa. Adaugam compozitia in tava unde am presat biscuitii si introducem la cuptor, reducand temperatura la 150-160 de grade. Cheesecake-ul va sta la cuptor undeva la o ora sau pana cand se face o crusta usor maronie pe deasupra. Cand acesta este gata lasam sa se raceasca natural, prima data in cuptor vreo 10-15 minute cu usa cuptorului intredeschisa. Dupa acest timp scoatem si lasam sa se racesca la temperatura camerei si doar dupa acest timp desfacem tava detasabila. Daca cheesecake-ul nostru s-a racit se poate pune la frigider si lasa pana la consum.

Cum il servim? Cred ca am incercat toate variantele posibile si mi se par la fel de delicioase. Tot ce pot spune este ca merge la fel de bine cu gem de casa de diferite arome, zmeura, trandafiri, caise dar cel mai bine merge cu gemul de afine.

De asemenea se poate face un sos de fructe de padure, punem la foc 500 de grame de fructe de padure cu 3 linguri zahar sau cu sirop de artar iar cand au fiert foarte bine le mixam cu un mixer vertical. Se serveste rece peste cheesecake.

Nu putem uita nici de sos de caramel care il putem face atat sarat cat si varianta dulce clasica. Intr-o tigaie punem la topit 200 de grame de zahar, cand acesta s-a topit adaugam 150 de grame de unt si amestecam in continuare. Dupa ce a fiert putin adaugam si 150 ml frisca lichida. Lasam sa fiarba vreo 5 minute dupa care tragem de pe foc si adaugam o lingurita de sare, daca alegem varianta sarata daca nu lasam asa dulce.

Veti adora acest desert cu siguranta!!

Cinnamon Rolls

Cinnamon Rolls

Cinnamon Rolls

Prima data cand am incercat aceste minunatii de rulouri a fost in Dubai, in renumitul Mall of Dubai, unde gaseai o varietate de rulouri cu diferite sosuri dar cele mai bune erau cele cu sos de ciocolata si nuci caramelizate. Pur si simplu nu te puteai satura de ele, timp de o saptamana cat am stat in Dubai am mancat in fiecare zi. De atunci am ramas fana lor desi pana acum nu am gasit o reteta adecvata si sa fiu multumita de rezultat. Un secret foarte important al acestor cinnamon rolls este faptul ca trebuie aluatul lasat sa dospeasca, asa ca nu trebuie sa va grabiti in pregatirea lor iar daca aveti musafiri si vreti sa impresionati trebuie sa va pregatiti din timp.

Cinnamon Rolls

Ingrediente:

ALUAT

  • 4 cani faina
  • 2 oua
  • 100 grame unt topit
  • 1 cana lapte caldut
  • 1 plic de drojdie uscata
  • coaja de la o lămâie
  • 70 grame zahar
  • zahar brun
  • scorțișoara
  • 100 grame unt

SOS CARAMEL SAU SOS CIOCOLATA

  • 100 grame unt
  • smantana de gatit
  • 100 grame nutella
  • smantana de gatit

Mod de preparare:

Din ingredientele mai sus mentionate se face un aluat care se framanta 10 minute dupa care se lasa la dospit pana isi dubleaza volumul, este foarte important sa il lasam intr-un loc mai cald sa poata dospi cat mai bine. Dupa ce si-a dublat volumul intindem o foaie dreptunghiulara uniforma pe care intindem pe toata suprafata untul topit si presaram zaharul brun amestecat cu scortisoara si rulam aluatul. Incercam dupa ce l-am rulat sa taiem rulouri de cate 2 cm si sa le punem intr-un vas termorezistent, care l-am uns cu putin unt si lasam rulourile sa mai creasca putin. O sa observati ca acestea isi dubleaza din nou volumul. Este foarte important sa nu sarim peste acest pas deoarece acestea vor fi mai pufoase dupa coacere daca respectam acest aspect. Pana aceste rulouri se odihnesc incalzim cuptorul la 180 de grade iar cand si-au dublat volumul le introducem la cuptor pentru aproximativ 12-14 min la o temperatura de 160 de grade.

Pana rulourile sunt la cuptor facem un sos de caramel sau de ciocolata care se va turna peste rulourile fierbinti. Eu am incercat un sos caramel, topind 100 de grame de zahar, iar cand acesta a fost topit am pus peste smantana lichida. Se va amesteca in continuu deoarece in momentul in care turnam smantana aceasta va face o reactie si va creste volumul, de aceea e bine sa folosim o cratita cu peretii inalti. Desigur pentru acei pasionatii de ciocolata se poate face si un sos de ciocolata din nutella care se topeste si la fel smantana lichida. Pentru aspect se pot presara nuci caramelizate, fulgi de cocos sau de migdale in functie de preferintele fiecaruia.

Este un desert pentru toata familia si de asemenea pentru musafirii pretentiosi dar nu uitati trebuie pregatit din timp. Cu siguranta o data ce il incercati nu o sa mai lipseasca din bucataria voastra si veti deveni faimosi in aceste rulouri.

P.S  Creeaza dependenta aceste rulouri!

.

Cinnamon Rolls

Raw Chocolate Cheesecake

Raw Chocolate Cheesecake

Raw Chocolate Cheesecake

Intotdeauna incerc sa imi impresionez musafirii si cred ca cel mai bine o poti face cand ai un desert deosebit. Pentru ca timpul este scurt si tot timpul ai ce face mai ales in casa, incerc sa fac deserturi care sa nu imi ia foarte mult timp. Recunosc imi plac torturile deosebite cu blat in diverse culori sau creme speciale dar nu am rabdare sa le fac si nici nu cred ca mi-ar iesi asa ca adopt varianta usoara dar in acelasi timp deosebita. Acest cheesecake este foarte usor de pregatit si fiindca se serveste rece de la congelator seamana mult cu o inghetata!

Ingrediente:

  • 200 grame alune (acestea pot fi inlocuite cu migdale sau nuci)
  • 100 grame curmale
  • o cutie branza pentru Cheesecake varianta de la Lidl 1 kg
  • 2 tablete de ciocolata min 85 % cacao (Heidi)
  • 50 grame Xylitol sau 4 linguri sirop de artar
  • 1 esenta de vanilie
  • 3 linguri ulei de cocos
  • pentru ornat fructe proaspete, macarons sau orice va place

Mod de preparare:

Alunele sau ce folosim pentru blat pot sta putin la hidratat, 1 ora dupa care alaturi de curmale se maruntesc bine intr-un blender se amesteca cu uleiul de cocos si intr-o tava de tort detasabila se aranjeaza blatul. Trebuie sa intindem bine compozitia si uniform iar dupa ce am reusit asta bagam la congelator pana pregatim ciocolata.

Raw Chocolate CheesecakeLa bain marie topim ciocolata si o lasam putin sa se raceasca, nu de tot pentru ca se va inchega din nou. Amestecam ciocolata topita cu branza, zaharul sau siropul de artar, esenta de vanilie pana obtinem o compozitie bine amestecata. Nu te stresa daca e prea moale dupa ce va sta la congelator va fi ca o inghetata. Scoatem tava din congelator si uniformizam compozitia peste blat, dupa care introducem din nou la congelator pentru a se inchega si a putea fi ornat.

Pentru ornat ai grija sa folosesti fructe proaspete si care nu lasa zeama, fulgi de ciocolata sau orice alte ornamente doresti. Fiecare il face dupa bunul plac, pentru ca e un desert cu multa ciocolata mie personal imi place sa ornez cu fructe proaspete acrisoare care sa ii dea o anumita finete.

Daca iti place si ai incercat reteta noastra poti deasemenea sa ne dai tagg pe Instagram @healthystyle1218

POFTA BUNA!

Raw Chocolate Cheesecake

.

Prăjitura cu fulgi de ovăz

Prăjitura cu fulgi de ovăz

Prăjitura cu fulgi de ovăz

Atunci când ești în pana de idei și vrei neapărat un desert sănătos și rapid, primul lucru care îl faci este sa cauți în cămară ingredientele necesare pentru ați satisface plăcerile. In maxim 5 minute ai pregătit compoziția și încă 20 de minute la cuptor.

Ingrediente:

  • o jumătate cana de unt de arahide moale (se poate introduce la cuptorul cu microunde pentru a se topi)
  • 2 linguri sirop de arțar
  • o esența vanilie
  • 1 cana și jumătate apa
  • 2 căni fulgi de ovăz
  • 2 lingurițe semințe de chia
  • o jumătate de lingurița praf de copt
  • putina sare
  • gem fără zahar

Prăjitura cu fulgi de ovăzMod de preparare:

Într-un bol punem untul de arahide, siropul de arțar și esența de vanilie și amestecam bine toată compoziția. Când s-a uniformizat adaugăm apa și din nou amestecam foarte bine. Punem în continuare cele 2 căni de fulgi de ovăz, semințele de chia, praful de copt și sarea și din nou amestecam foarte bine. Turnam toată compoziția într-un vas termorezistent cu hârtie de copt și pe deasupra punem gemul fără zahar. Încearcă sa întinzi bine gemul sa fie peste tot ii va da un gust deosebit prăjiturii. Eu am folosit un borcănel mai mic de gem de cireșe. In funcție de preferințele fiecăruia poate fi de diferite fructe.

Se da la cuptorul încins în prealabil vreo 20-30 de minute pana când se rumenește putin. Aceasta prăjitura merge foarte bine și cu un sos de fructe de pădure sau de zmeura proaspăt făcut.

ENJOY!!!

Prăjitura cu fulgi de ovăz.


1 2